Viseaza ceea ce doresti sa visezi; Pleaca acolo unde vrei sa ajungi; Fi acolo unde vrei sa fi. Pentru ca ai o singura viata si o singura oportunitate pentru a face toate lucrurile pe care vrei sa le faci.

      Dupa o mini vacanta la Surduc urmata de un week-end la Dunare si aproape doua zile la Valiug mi-a venit pofta de concediu. Si unde poate sa fie mai frumos vara decat la mare!!! Sa te bucuri de lucruri marunte… cum e nisipul fin care iti mangaie talpile goale, o adiere de vant care te racoreste, o floare neobisnuita, un apus sau de ce nu un rasarit de soare… Asa ca propun un exercitiu de imaginatie. Sa nu fim acum intr-un birou in care nu poti sa respiri unde sefii s-au gandit sa faca putina economie. Cine are nevoie de clima? Se poate deschide si geamul… Sa ne imaginam ca suntem la mare. Un loc pe care numai noi il stim, un colt de rai ascuns de restul lumii. O plaja unde nisipul are culoarea aurului, unde apa este atat de curata ca aproape te vezi in ea. De unde nu mai vrei sa pleci. Cum ar fi un loc unde nu te cunoaste nimeni, un loc in care poti sa te plimbi linistit si rupt de toate rautatile lumii. Sa existe un loc unde nu s-a auzit de cearta, suparare sau barfe si unde ajungi sa savurezi pana si tacerea? Poate ca da. Poate ca in locul in care esti multumit de ce te inconjoara nu mai ai si grija altora ci doar incerci sa memorezi fiecare clipa, fiecare cuvant care ti-l spune persoana de langa tine. Poate ca asa reusesti sa-ti golesti sufletul de rautatile si ura care s-au adunat timp de un an. Cand esti acolo unde iti place si cu cine iti place te simti ca un copil. Fara grija… esti in siguranta.

Bucuria izvoraste din faptul ca cineva poate sa vada ceea ce este frumos si bun in viata. E greu sa fi bucuros atunci cand esti inconjurat de lucruri marunte si urate. Dar poate ca meritam macar putina bucurie. De ce sa ne privam si de ea. Renuntam atat de usor la ce ne place. Facem doar ce trebuie sau ce ne spun altii ca se cade sa facem. Mergem in fiecare zi la munca, facem conversatii de complezenta, ii ajutam pe cei care au nevoie, dar randul nostru cand vine? Poate ca randul tau vine atunci cand spui STOP! Acum vreau si eu sa simt ca traiesc, vreau sa fiu bucuroasa, sa rad, sa-mi placa sa ma trezesc dimineata pentru ca stiu ca ziua asta nu are cum sa fie mai rea decat cea de ieri ci doar mai buna. Cineva mi-a spus ca exista locul unde sunt toate astea… http://milecarpenisan.wordpress.com/2007/06/06/acum-ma-adresez-tuturor-tacanitilor-de-prin-blogosfera-cu-o-provocare/ Stiu si unde este…

“Omul trebuie sa sufere. Cand nu are motive reale, inventeaza unele.”

Intr-o lume in care rutina ne face sa uitam de cei din jurul nostru, sa-i ignoram si sa nu le ascultam gandurile ajungem sa pierdem momente. Uneori aceste momente sunt fatale. Atunci stam si ne gandim… de ce nu am stiut? De ce tot mai multi oameni isi i-au viata? Nu ne vine sa credem. De ce vor sa moara atunci cand au tot viitorul in fata lor? Poate ca daca i-am asculta mai atent pe cei din jur … sau poate ca nici urechea plecata nu mai ajuta. Parintii, copiii, nepotii sau prietenii sinucigasilor nu mai au cum sa afle… ei raman cu cea mai grea povara…vina. Atunci stam si ne gandim. De cine sa ne para mai rau? De cei care i-au decizia ca nu mai vor sa traiasca sau de cei care raman in urma. Dar totusi de ce vrea un om sa moara? Am stat si m-am gandit mai mult dupa ce am vazut cazul celor doua gemene de la Cluj. Andreea si Kinga Bodis. Cele doua fete proveneau dintr-o familie buna. Nu duceau lipsa de bani, erau tinere si aveau tot viitorul in fata lor. Intr-o zi si-au cumparat funia, iar in alta au luat doua scaune de acasa si au plecat intr-un parc din Cluj. Au legat funiile de o creanga a unui copac, si-au pus streangul in jurul gatului si au murit imbratisate. Am incercat sa gasesc o explicatie stiintifica si am gasit-o la Emile Durkheim….

Exista patru tipuri de sinucidere

a) Sinuciderea maniaca – se datoreaza halucinatiilor sau conceptiilor delirante. Bolnavul se omoara pentru a scapa de un pericol sau de o rusine imaginara. Halucinatia apare brusc, si la fel si tentativa de sinucidere, iar daca in clipa urmatoare, incercarea a esuat, ea nu mai este reluata, cel putin pentru moment.
b) Sinuciderea melancolica – este legata de o stare generala exagerata de depresie si tristete, care-l determina pe bolnav sa nu mai aprecieze relatiile sale cu oamenii si lucrurile din jur. Viata este vazuta in negru, si i se pare plictisitoare si dureroasa. Acesti bolnavi sunt foarte perseverenti in telul urmarit.
c) Sinuciderea obsesiva – nu are un motiv real sau imaginar, ci este cauzata doar de ideea fixa de a muri.
d) Sinuciderea impulsiva sau automata – este la fel de nemotivata ca si cea obsesiva, dar ea apare brusc, si bolnavul nu-i poate rezista.

…. dar nu am gasit una umana.

Daca ar trebui sa aleg de cine sa-mi para mai rau as alege familia celor doua surori. Ce e in sufletul parintiilor acestor fete? Ce e in sufletul mamei…sau al tatalui care nu a vorbit cu ele de mai bine de doi ani? Nu cred ca mai au suflet. Fetele lor l-au luat cu ele acolo unde s-au dus.

Cand medicina ajunge la limita mai ramane doar credinta.

Nu stiu daca cineva isi poate imagina cum e sa lipsesti din lumea asta 19 ani. Mie mi-e greu. Un barbat s-a trezit dupa aproape doua decenii din coma. Intr-o lume in care este incurajata eutanasierea pentru a-l elibera pe bolnav de suferinta toate stiintele medicale au fost date peste cap. Singura care i-a fost alaturi a fost sotia. Un chin imens suportat din iubire a facut-o sa-si ingrijeasca zilnic sotul mai bine poate decat o echipa intreaga de medici specialisti. In 1988 Jan Grjebski a suferit un accident de tren. Medicii i-au anuntat familia ca se afla in coma profunda si ca mai mult ca sigur va murii in 2-3 ani. Singura care nu a vrut sa-l lase sa plece a fost sotia lui. Chiar daca sotul ei era inconstient, Gertruda i-a vorbit zilnic in toti acesti ani. I-a povestit de copii, cum cresc pe zi ce trece, iar apoi, rand pe rand de cei 11 nepoti. Cand a fost intrebata de ziaristi cum a rezistat atata timp Gertruda Grjebski a dat un exemplu de iubire si daruinta.

“Am plans mult si m-am rugat mult. Toti cei care veneau sa ne vada intrebau cand o sa moara, dar uitati ca nu e mort.”

Poate ca ar trebui sa luam exemplul acestor oameni care nu au putut sa se bucure de viata si totusi nu au renuntat la ea. Sunt doua feluri de ati trai viata… Unul- de a crede ca nu exista miracole. Altul de a crede ca totul este un miracol.

Intr-o lume in care suntem inconjurati de rautati gratuite, de barfe si de rutina zilnica uneori ar trebui sa ne oprim pentru cateva secunde si sa apreciem viata si pe cei care sunt alaturi de noi. Sa nu mai fim atat de rai. Sa nu-i mai judecam pe altii. Sa ne preocupe mai mult cei din jur si nu greselile si defectele lor. Sa ne bucuram de micile placeri ale vietii pentru ca viata trebuie traita asa cum este.

Salutare blogosfera

Au toti deja si mari si mici de ce nu as avea si eu. Poate o sa fiti interesati vreodata de opiniile mele.Asa ca va astept. Am si o conditie nu injurati o femeie…imi jigniti educatia inteligenta si feminitatea. Multumesc